Category Archives: Istorie

COVID-19 nu a fost singurul subiect de știri anul trecut, deși se poate ca avalanșa de articole despre pandemie să fi creat această impresie. Pentru a dovedi că nu totul a fost o nenorocire, iată câteva dintre cele mai interesante știri pozitive din domeniul științei și tehnologiei din 2020.

În apele Australiei a fost descoperit cel mai lung animal din lume
Descoperirea a ceea ce ar putea fi cel mai lung animal observat vreodată a fost anunțată în luna aprilie. Sifonoforul de 46 metri lungime a fost descoperit într-un canion abisal de pe coasta de vest a Australiei cu ajutorul unui robot submersibil numit ROV SuBastian.

Un sifonofor este un organism colonial format din multe animale individuale, numite „zooizi”, care se reproduc asexuat.
Fiecare zooid îndeplinește o funcție specială pentru sifonofor – precum celulele din corpurile noastre – astfel încât colonia poate acționa împreună ca un lanț lung.

Cercetătorii au descoperit, de asemenea, alte 30 de specii noi în timpul expediției lor, la adâncimea de 4.5 kilometri.

Inteligența artificială a învățat să observe când un șoarece este „fericit” sau „trist”
Un studiu publicat tot în luna aprilie 2020 a dezvăluit modul în care neurologii de la Institutul Max Planck au folosit învățarea automată, un tip de inteligență artificială, pentru a deosebi emoțiile șoarecilor.

Prin monitorizarea mișcărilor mușchilor de pe fața și urechile unui șoarece, algoritmul a fost capabil să distingă expresiile care corespundeau plăcerii, durerii, stării de rău și dezgustului.

Cercetătorii au generat aceste emoții prin diferiți stimuli. Gustul unui lichid dulce a dezvăluit cum se manifestă plăcerea; un mic șoc electric a evidențiat grimase de durere; o injecție cu soluție de clorură de litiu a cauzat îmbolnăvirea animalului, iar un fluid amar i-a provocat dezgust.

O nouă tehnică permite fotografierea atomilor
O descoperire uriașă, făcută în iunie 2020, a provenit din lumea microscopică: dezvoltarea unei tehnologii care poate fotografia atomii individuali.
Folosind tehnica denumită microscopie crio-electronică, oamenii de știință de la Institutul Max Plank au emis electroni asupra unor mostre de proteine ​​înghețate, observând structuri de dimensiunea 1,2-ångström (o zecime de miliard de metru).

„Este, într-adevăr, o piatră de hotar. Aceasta a fost ultima barieră în materie de rezoluție”, a declarat Holger Stark, unul dintre cercetătorii implicați în proiect.

Totuși, tehnica imagistică nu a fost creată pentru a crește profilurile Instagram ale oamenilor de știință.

Progresele în microscopia crio-electronică îi vor ajuta pe experți să învețe cum funcționează proteinele, oferind informații care ar putea duce la crearea de medicamente mai eficiente, cu mai puține efecte secundare.

Iubirea de câini are rădăcini străvechi
„Cel mai bun prieten al omului este câinele”, spune o vorbă. Și se pare că aceste patrupede sunt prietenii noștri de mii de ani.

Un studiu realizat de oamenii de știință de la Institutul Francis Crick din Londra și publicat în luna octombrie a constatat că, în urmă cu aproape 11.000 de ani, existau deja cinci specii de câini.Unele dintre variațiile pe care le vedeți la câini astăzi provin din era glaciară”, a spus Pontus Skoglund, un coautor al studiului.

Unii oameni din preistorie își iubeau câinii atât de mult, încât i-au luat cu ei atunci când au migrat. Analizând genomul uman și pe cel al câinilor, oamenii de știință au descoperit că strămoșii suedezilor și-au luat câinii cu ei atunci când au plecat din Orientul Apropiat, în timp ce alții, plecați din aceeași zonă, s-au stabilit în Germania și s-au „împrietenit” cu câinii din partea locului, care erau mai bine adaptați la mediu.

Inima umană tipărită 3D realizată folosind celule stem
Într-un studiu publicat în iulie, cercetătorii de la Universitatea din Minnesota au raportat că au realizat o pompă miniaturală pentru inima umană utilizând tehnologia de imprimare 3D.

Cercetătorii au imprimat 3D densități mari de celule stem, care au potențialul de a se dezvolta în orice tip de celulă, pe o matrice extracelulară, apoi le-au reprogramat pentru a forma mușchiul inimii. Folosind această metodă, au reușit să creeze, în mai puțin de o lună, un mușchi lung de 1.5 centimetri, care bate la fel ca o inimă umană.

„Nu mi-a venit să cred când ne-am uitat la vasul din laborator și am văzut că totul s-a contractat spontan și sincron și a putut muta fluidul”, a spus cercetătorul principal, Brenda Ogle.

Inimă este ca o pungă închisă, cu o intrare și o ieșire pentru fluid, și le permite cercetătorilor să măsoare modul în care organul mișcă sângele în corp.

Echipa intenționează acum să utilizeze modelul pentru a studia efectele diferitelor tipuri de leziuni și boli, precum și cele ale medicamentelor și ale terapiilor alternative.

Potrivit Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, bolile cardiace și circulatorii au cauzat în România 2.5 milioane de morți în perioada 2001-2016.

Cea mai detaliată hartă a universului
În luna iulie 2020 a fost prezentată cea mai detaliată hartă 3D a universului creată vreodată. Realizată de peste 100 de astrofizicieni, harta Extended Baryon Oscillation Spectroscopic Survey (eBOSS) a folosit descoperirile recente ale galaxiilor slab detectabile pentru a extinde diagrame mai vechi.

EBOSS nu numai că trasează măsurători detaliate a peste două milioane de galaxii, dar dezvăluie și modul în care universul s-a schimbat de-a lungul timpului.

Aceasta arată că expansiunea universului s-a accelerat acum șase miliarde de ani, posibil datorită forței pe care fizicienii o numesc „energie întunecată”.

Se așteaptă ca harta să stimuleze cercetările suplimentare asupra expansiunii universului, inclusiv prin DESI, proiectul Instrumentului Spectroscopic al Energiei Întunecate, care implică mulți cercetători eBOSS.

Sursa: incredibilia.ro

Ninsorile din ultimele zile din Brașov şi din România au invadat reţelele de socializare. Am fost aproape la fel de uimiţi ca cei din Sahara, unde a nins, în urmă cu patru ani, pentru a doua oară, s-ar zice, în istorie. Dar dacă acum ninsorile şi gerurl sunt mai rare, de-a lungul vremii, românii au trecut prin ierni cumplite, în care a nins într-o zi cât într-o lună şi în care temperaturile scăzute au transformat ţara într-un glob de gheaţă. Cea mai grea iarnă la Braşov a fost în 1942. S-a înregistrat atunci recordul negativ al României: -38,5 grade Celsius. Dacă acum spunem că la -10 sau -15 grade este ger năprasnic, bunicii şi străbunicii noştri au trăit cele mai geroase ierni. La Braşov, polul frigului a fost în 25 ianuarie 1942 când s-au înregistrat -38,5 grade Celsius, la staţia de la Bod. Atunci toate luna ianuarie temperaturile au fost glaciare, iar cea mai ridicată a fost de -20 grade Celsius. Aceeaşi temperatură s-a mai înregistrat şi în 11 februarie 1929, dar atunci gerul a ţinut mai puţin. Alte două recorduri de temperatură au mai mai fost în 14 ianuarie 1985 când la Braşov au fost – 32,3 grade Celsius şi în 25 ianuarie 2010 când la Braşov au fost -30,2 grade Celsius la Braşov, scrie Adevarul.ro.

Polul frigului la Braşov

România era în plin Război Mondial, soldații luptând, alături de nemți, contra rușilor, pe frontul din Crimeea. E 25 ianuarie 1942, ora 05.00, când termometrele stației meteo de la Bod înregistrează -38,5 grade Celsius, cea mai joasă temperatură din istoria României. ”Eram obișnuiți cu frigul, dar nici chiar așa. Seara, câinele era viu. Dimineața l-am găsit înghețat, în picioare, în fața cuștii”, spuneau localnicii. ”Era așa ger că dacă ieșeai afară mureai pe loc”. Puţini îşi mai amintesc cum a fost iarna din 1942. Atunci dacă ieşeai din casă îngheţai pe loc. Trenurile au fost blocate cu zilele, şcolile au fost închise, iar pe stradă nu vedeai ţipenie de om. Fabricile nu au funcţionat, iar toate magazinele au fost închise. Braşovul a devenit un oraş pustiu timp de o săptămână. Potrivit unor statistici ale vremii, care nu sunt foarte exacte, deoarece multe acte s-au pierdut, 17 oameni au murit în gerul cu adevărat năprasnic de acum mai bine de 70 de ani.  Şi zăpada a fost atunci foarte mare, nămeţii depăşind un metru în oraş. Lemnele au fost raţionalizate şi erau păzite de armată. Soldaţii împărţeau oamenilor atât cât trebuia pentru a nu îngheţa de frig. După terminarea gerului, armata, dar şi toţi braşovenii au muncit trei zile pentru a deszăpezii oraşul troienit. Meteorologii au şi o explicaţie de ce tocmai în zona Braşovului este de multe ori mai frig decât în alte zone muntoase. Oraşul este aşezat într-o depresiune, iar când un front de aer polar ajunge aici este mai dens, coboară şi stagnează mai mult în depresiune. Din acest motiv şi durata gerurilor este mai mare decât în alte zone.

Cea mai grea iarnă din țară, în ’54

În schimb, cea mai grea iarnă care a lovit şi România, cel puţin din câte ştiu măsurătorile meteorologice, a fost în 1954. Stratul de zăpadă a ajuns atunci la chiar cinci metri. Multe case au fost acoperite cu zăpadă, iar oamenii au fost nevoiţi să-şi sape tuneluri. A intervenit şi armata.
Viscolul şi zăpada au lovit în special partea sudică a ţării, inclusiv Bucureştiul. Era în februarie 1954. Vântul a bătut cu putere, a nins foarte mult, iar temperatura a coborât sub -25 de grade Celsius. Chiar şi Marea Neagră a îngheţat, iar vapoarele din Portul Constanţa au fost acoperite cu gheaţă. Temperaturi foarte scăzute s-au înregistrat în România şi în alţi ani. În 1911, la Tulcea, -25,4 grade Celsius. În 1929, la Constanţa şi Brăila, -25 de grade. Tot atunci, la Sulina, -25,6 grade, iar la Călăraşi, -24,7 grade Celsius. În 1954, la Cernavodă, -24,6 grade Celsius, iar la Hârşova, -23,6 grade.

Sursa: brasov.net

Orice brașovean și chiar orice turist ar trebui să cunoască istoria Brașovului! În siajul acestei exclamații subiective, Echipa Dialectica propune spre lectură un scurt istoric al orașului menit a disemina informații despre trecutul cetății care în prezent este un înfloritor centru turistic.

Orașul de la poalele Tâmpei a fost menționat documentar pentru prima dată în anul 1235. Acesta era trecut în documente sub numele „Corona” – o micuță așezare ce avea o mânăstire a ordinului catolic Candidus et Canonicus Ordo Praemonstratensis (ordinului catolic premonstratens, întemeiat de Norbert de Xanten) [Sursa 1].

Cu toate acestea, existența de facto a așezării din proximitatea Tâmpei poate fi urmărită până aproape de anul 1213; în acea perioadă avea loc colonizarea germană a regiunii, datorită donației Țării Bârsei realizată de către regele Andrei al II-lea al Ungariei către cavalerii teutoni (în anul 1211).

Brașovul – urbea care a fost menționată în anul 1252 drept Terra Saxonum de Barasu – a devenit centru administrativ al Țării Bârsei abia în a doua jumătate a secolului al XIII-lea (după invazia tătarilor din 1241). Mențiunea din anul 1252 a fost prima în care a apărut toponimul „Brașov.”

Cea mai intensă perioadă de dezvoltare a fost a doua jumătate a secolului al XIV-lea, când orașul se dezvoltă fulminant, devenind unul dintre cele mai importante centre comerciale și economice din regiune.

Poziționarea geografică a oferit orașului numeroase avantaje; de exemplu, în Evul Mediu, Brașovul deținea monopolul comerțului cu Moldova și Țara Românescă, relațiile sale comerciale fiind superioare celor dezvoltate de alte orașe din regiune. Mai mult decât atât, amplasarea permitea comercianților să facă negoț și cu orașe din Balcani sau din regiunea baltică. Pe lângă comerț, meșteșugurile au jucat un rol fundamental în dezvoltarea orașului.

În jurul cetății denumită Kronstadt (sau Brassó) puteau fi identificate trei așezări, una locuită de maghiari, denumită „Blumăna” (Blumenau, Bolonya), una locuită de români, „Șcheii” (Obere Vorstadt, Belgerei, Bolgárszeg), și una populată de saşi, „Orașul Vechi” (Altstadt, Óbrassó). Așezarea Șcheilor a fost întemeiată înaintea colonizării sașilor; de exemplu, zona Cutun era vechea vatră a satului românilor din zona Tâmpei.

În Evul Mediu, „Brașovul devine totodată cea mai populată aşezare a Transilvaniei” [Sursa 1]. Tot în aceeași perioadă, în anul 1395, se semnează la Brașov tratatul de alianţă antiotomană dintre regele Sigismund de Luxemburg și domnitorul Țării Românești, Mircea cel Bătrân.

În secolul al XVI-lea, în ciuda metamorfozelor politice de la nivelul regiunii Transilvania (Transilvania devine în anul 1541 principat sub suzeranitate otomană), Brașovul continuă să se dezvolte ca centru meșteșugăresc și comercial. Conform Sursei 1 aflăm că „la 1 martie 1600, Mihai Viteazul îşi făcea intrarea triumfală în Braşov, fiind găzduit de judele primar Valentin Hirscher.”

Amplasarea geografică a fost și un dezavantaj major, întrucât în regiune aveau loc confruntări între austrieci și turci; de exemplu, judele primar al Braşovului, Michael Weiss (1569-1612), a fost nevoit să apere cu arma drepturile şi libertăţile saşilor transilvăneni de politica totalitară a lui Gabriel Bathori (1608-1613).

Înfrângerea turcilor din anul 1683 (la Viena) a oferit habsburgilor oportunitatea de a înainta spre Transilvania, aceasta fiind încorporată Imperiului Habsburgic în anul 1686. În acest context, are loc marele incendiu din anul 1689 (21 aprilie), la un an de la intrarea trupelor austriece în Brașov.

Conform Sursei 1, în contextul Revoluției de la 1848, „Braşovul se afirmă drept cel mai puternic centru al burgheziei româneşti din Transilvania.”

O parte a fortificațiilor medievale sunt demolate gradual în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea ca parte a unor planuri avansate de sistematizare a orașului ce necesitau dezvoltarea spre suburbii (spre „Blumăna”). Astfel sunt demolate fortificaţiile medievale de pe laturile de nord-est şi sud-vest ale Cetății Brașovului.

Dr. Gheorghe Baiulescu a fost printre cei mai cunoscuți primari ai Brașovului din perioada Primului Război Mondial (29.08.1916-08.10.1916). În urma celui De-al Doilea Război Mondial, în perioada 1950-1960, Brașovul și-a schimbat numele în „Orașul Stalin”.

Pe parcursul regimului totalitar comunist, Brașovul a fost unul dintre cele mai importante centre industriale ale Republicii Socialiste România.

Pe data de 15 noiembrie 1987 are loc una dintre primele revolte de mare amploare, din țară, împotriva regimului comunist. Aceasta a fost generată de politicile sociale și economice impuse de Nicolae Ceaușescu ce vizau „reducerea consumului energetic și alimentar, precum și scăderea veniturilor lucrătorilor” [Sursa 2].

Odată cu integrarea României în Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, orașul Brașov a a trecut la o nouă etapă de dezvoltare socio-economică.

Sursa: dialectica.ro

Era oare numai un templu? De ce a fost inclus pe lista minunilor antice, laolaltă cu Piramida lui Keops, Colosul din Rhodos sau Farul din Alexandria? Răspunsul la această întrebare era simplu pentru cei care l-au vizitat. Nu era numai un templu, era cea mai frumoasă construcţie de pe Pământ. Fusese construit în onoarea zeiţei vânătorii şi a naturii. Era Templul lui Artemis din Efes. Templul se găsea în oraşul antic Efes, lângă oraşul Selcuk de azi, la 50 de kilometri sud de Izmir (Smyrna), în Turcia. Cu toate că fundaţia templului datează din secolul al VII-lea î. H., structura care a câștigat un loc de frunte în lista celor şapte minuni a fost construită în jurul anului 550 î. H. Ea era numită „Marele templu de marmură”, iar ridicarea sa a fost posibilă datorită contribuţiilor mai mult decât generoase ale regelui Lydiei, Cresus. Arhitectul grec Chersiphron a fost cel care a proiectat templul, în interiorul căruia au fost amplasate statui de bronz sculptate de cei mai importanţi artişti ai momentului: Fidias, Polycleitus, Kresilas şi Fradmon. Templul era în acelaşi timp o instituţie religioasă şi o piaţă comercială. Timp de mai mulţi ani, sanctuarul a fost vizitat de negustori, turişti, de meșteșugari și regi care s-au închinat zeitei Artemis şi i-au acius ofrande. Recent, au fost găsite, în apropierea templului, mai multe daruri aduse de pelerini. Printre ele se aflau statui din aur și fildeș reprezentând-o pe zeiță, cercei, brățări şi numeroase coliere. Unele artefacte fuseseră realizate chiar în Persia sau India. În noaptea de 21/22 iulie 356 î. H., un cetăţean aI Efesului, Herostrate, a dat foc templului, în încercarea de a-şi imortaliza numele. Din păcate, a reuşit. Dar în noaptea aceea, s-a petrecut, oricât ar părea de ciudat, un alt eveniment important pentru istoria omenirii: s-a născut Alexandru cel Mare.

Istoricul roman Plutarh avea să scrie mai târziu că „zeiţa era prea ocupată cu naşterea lui Alexandru, pentru a mai trimite ajutoare pentru templul ei.” Timp de douăzeci de ani, efesienii au încercat să restaureze templul incendiat. Alexandru cel Mare a contribuit și el la această acţiune, atunci când a cucerit Asia Mică.

Mai târziu, când Pavel, apostolul lui Iisus, a ajuns în Efes pentru a răspândi învățăturile creştine, el s-a izbit de rezistenţa efesenilor, care încă o adorau pe Artemis. Iar atunci când templul ei a fost distrus din nou, de data aceasta de către goţi, în anul 262 d. H., cetățenii Efesului au votat pentru reconstruirea lui. În secolul al IV-lea d.H majoritatea efesenilor se convertiseră la creștinism, iar templul zeiţei Artemis nu mai avea aceeaşi importanţă religioasă. Capitolul final al istoriei acestei minuni a lumii antice avea să fie scris în anul 401 d. H., când templul a fost distrus de Sfântul Ioan Hrisostomul.

Mai târziu Efesul a fost părăsit de către locuitorii săi şi abia în secolul al XIX-lea el a intrat din nou în atenţia istoricilor. La data aceasta, era vorba despre arheologi, care au început săpăturile în celebrul sit.

Fundaţia templului avea o formă rectangulară, cum aveau, de altfel, multe construcţii cu funcții religioase. Spre deosebire de alte sanctuare, marmura a fost, în acest caz, materia primă folosită pentru ridicarea templului. Treptele de marmură care inconjurau fundaţia conduceau vizitatorul către terasa înaltă a templului, care avea 130 de metri lungime şi 80 de metri lăţime. Existau 127 de coloane înalte de 20 de metri şi decorate cu capiteluri ionice. În templu se aflau multe opere de artă, inclusiv patru statui de bronz care reprezentau amazoane. Pe vremea când Sfântul Pavel a vizitat Efesul, sanctuarul era împodobit cu stâlpi de aur şi statuete de argint. Se pare, potrivit descrierilor mai multor istorici antici, că în centrul templului se găsea o statuie reprezentând-o pe zeiţa Artemis.

Arheologii au încercat să reconstruiască sanctuarul pornind de la mărturiile care ne-au fost transmise. Dar, din păcate, ştim astăzi că frumuseţea acestei construcţii rezida mai ales în detaliile arhitectonice și picturale, care, probabil, ne vor rămâne necunoscute.

Sursa: incredibilia.ro

Castelul Peles a fost construit in secolul al XIX-lea si a fost folosit ca si resedinta de vara pentru familia regala. Dupa ce regatul nu a mai existat, dupa abdicarea regelui Mihai, castelul Peles a fost confiscat de statul comunist. Mai tarziu dupa 1990 a fost returnat fostului rege Mihai, desi statul a negociat titlul de proprietate cu fostul monarh. Castelul a redevenit proprietatea statului, iar acum, dupa cum se stie este una dinte cele mai populare locatii din Romania.

Constructia castelului Peles
Povestea castelului Peles incepe in 1866. Dupa cum spun unele surse, era luna August a anului in care printul Carol de Hohenzollern (ce mai tarziu a devenit regele Carol I) a vizitat zona, si a stat peste noapte la manastirea Sinaia. Printul s-a indragostit de peisajul din zona si s-a decis sa construiasca un castel in aceasta zona. In anul 1872, printul acumparat o bucata de pamant in zona, si constructia castelului a inceput. Design-ul initial al castelului a fost facut de arhitectul german Johannes Schultz, ce a lucrat la constructia castelului intre anii 1872-1883. Alte constructii si finisari au fost facute de-alungul timpului asupra castelului, asa ca au fost angajati si alti arhitecti.

Designul castelului Peles a fost inspirat din arhitectura Neo-renascentista a Germaniei, avand combinari arhitecturale precum: Renasterea italiana, gotica si stilul roroco francez. Castelul Peles a fost terminat si deschis in anul 1883, dar pe parcursul urmatorilor 20 de ani au tot existat finisari.

Castelul Peles a fost primul castel electrificat din Europa
Desi in momentul in care rostesti cuvantul “castel”, te gandesti la o constructie tipica epocii medievale, Castelul Peles a fost considerat unul dintre cele mai moderne castele din lume in momentul constructiei acestuia, fiind primul castel din Europa ce a fost complet electrificat. Castelul Peles avea propriul sau generator de energie electrica, asa ca era independent de electricitate, fata de orasul Sinaia. De exemplu intrarea pe holul principal al castelului are un tavan de sticla detasabil cu ajutorul unui motorul electric. De asemenea Castelul Peles avea incalzire proprie si un lift intern ce-l facea cu atat mai mult placut de locuit pentru familia regala.

Confortul modern era completat de opulenta traditionala. Marmura de Carrara era folosita de exemplu pentru finisarea diverselor ornamente din castel dela vase de ceramica, la fantana interna si salii maure. Sala armelor din castel, ar trebui mentionata. Creata intre 1903 si 1906, aceasta contine peste 4000 de obiecte din Europa si orientul mijlociu. Aceste obiecte de armament dateaza din secolele 14-17, cele mai valoroase fiind armurile germanice din secolele 16 si 17.

Confiscarea castelului
Cand regele Mihai I a fost fortat sa abdice in 1947, Castelul Peles a fost confiscat de catre stat. Dupa revolutia din 1989, castelul a fost returnat fostului rege, dar titlul de proprietate a ramas statului. Castelul a fost redeschis ca si muzeu in 1991, desi functiona ca si muzeu din anul 1953, desi a fost inchis publicului intre anul 1975 si 1990 la ordinul lui Nicolae Ceausescu. Astazi, in zilele noastre, castelul este al doilea muzeu ca numar de vizite din Romania dupa castelul Bran.

Sursa: enigmatica.ro