Category Archives: Istorie

Descoperirea epocală din Sarmizegetusa Regia: un templu dacic misterios iese la iveală după două milenii

Arheologii sunt convinşi că au descoperit un nou templu dacic în Sarmizegetusa Regia, după mai mulţi ani de cercetări.

Un alt templu dacic a fost descoperit în Sarmizegetusa Regia. Se află pe terasa a IX-a, deasupra teraselor X şi XI – unde sunt celelalte şapte edificii de cult ale dacilor.

Arheologii au început în 2017 săpăturile care au dus la dezvelirea lui, însă în primele etape de cercetare au fost rezervaţi în a oferi detalii despre rolul construcţiei misterioase.

Acum, oamenii de ştiinţă implicaţi în cercetarea Sarmizegetusei Regia se declară convinşi că rămăşiţele scoase la iveală în urma ultimelor cinci campanii arheologice sunt ale unui templu dacic, al cărui plan includea 60 de baze de calcar, unele dintre ele aflate in situ, dispuse pe cinci şiruri a câte douăsprezece rânduri.

Mai mult, potrivit arheologului Răzvan Mateescu, de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, edificiul din Sarmizegetusa Regia ar fi fost ridicat pe locul altei construcţii, mai vechi, care a fost distrusă de foc. Resturile incendiate se găsesc pe suprafeţe mari şi au fost folosite în structura templului ridicat ulterior.

„Vechiul edificiu a sfârşit printr-un incendiu, iar în momentul în care a fost clădit al doilea edificiu, au fost luate resturile carbonizate – o mare parte din inventarul (cum îl numim noi) vechiului templu şi au fost aduse către zonele periferice ale noului templu. Este o provocare pentru noi să recompunem din aceste resturi arhitectura templului din epoca anterioară. Cu privire la templul din ultima fază am început să avem multe detalii planimetrice, iar în următorii doi – trei ani o să ne dăm mult mai bine seama de acesta”, a precizat dr. Răzvan Mateescu, coordonator al săpăturilor arheologice din această vară.

Arheologii mai au nevoie de timp şi cercetări pentru a stabili limitele fostului templu dacic, însă din primele date, suprafaţa acestuia este estimată la 350 de metri pătraţi. Planimetria sa şi modul în care este orientată construcţia, aproape identic cu celelalte temple din Sarmizegetusa Regia, sunt indicii că este vorba de un loc sacru al dacilor. Un alt element care arată faptul că ruinele misterioase sunt ale unui edificiu de cult este faptul că se află în zona sacră şi spre el porneşte o ramificaţie din drumul antic pavat din Sarmizegetusa Regia: o alee formată din pavaje de calcar, andezit şi gresie, materiale aduse de la zeci de kilometri distanţă. Ruinele aşezării vor rămâne îngropate în pâmânt, pentru a fi conservate, în aşteptarea viitoarelor campanii arheologice.

Sarmizegetusa Regia, cu cele opt temple şi sanctuare ale sale înfiinţate în Antichitate pe o suprafaţă mai mică de trei hectare este unul dintre locurile cu cea mai mare aglomerare de edificii de cult antice din Europa.

Rapoartele cercetărilor arheologice din 2017 – 2019

Rapoartele publicate până în prezent în Cronica cercetărilor arheologice prezintă rezultatele ale săpăturilor efectuate de arheologi în zona templului în perioada 2017 – 2019, fără a menţiona rolul acestuia.

„Prin coroborarea datelor recente şi a celor decurse din săpăturile anterioare obţinem planul unui edificiu care avea în antichitate cel puţin cinci şiruri a câte 12 baze de coloane, cu precizarea că săpătura nu este finalizată, astfel că în anii următori sunt posibile unele modificări (nu este exclusă posibilitatea ca edificiul să aibă dimensiuni mai mari). În suprafeţele menţionate au fost aflate resturile unui pavaj din bucăţi de micaşist care aparţinea tot edificiului prezentat acum şi, în partea vestică, un strat consistent de arsură (el a fost observat şi în suprafeţele din anii trecuţi, fiind de subliniat că are în componenţa sa numeroase fragmente ceramice, seminţe carbonizate, obiecte din fier, bronz şi bucăţi de tencuială, unele pictate; ele reprezintă resturile unei construcţii ridicate pe terasa a IX-a într-o primă fază)”, se arăta în raportul campaniei de cercetare din 2019.

„În campania din anul 2018 de la Grădiştea de Munte cercetările arheologice au continuat pe terasa a IX-a, în zona centrală a aşezării. În anul anterior săpăturile de aici au avut rezultate importante, între ele numărându-se identificarea unui nou edificiu cu arhitectură monumentală şi a unui segment de alee pavată. Încă de atunci s-a observat că planul construcţiei amintite include şase baze de calcar, între care cinci dispuse coliniar, şi un pavaj din bucăţi de micaşist, bine păstrat pe unele porţiuni”, se arăta în raportul campaniei de cercetare din 2018.

„O noutate importantă a campaniei recente constă în identificarea unui edificiu al cărui plan este marcat prin prezenţa a şase elemente arhitectonice din calcar, cinci dintre ele fiind dispuse coliniar (distanţele dintre ele, măsurate din centru, oscilează în jurul valorii de 2,5 m). Al şaselea, reperat în colţul sudic al suprafeţei SP IV, indică existenţa unui alt şir, perpendicular pe aliniamentul menţionat (pl. IV). S-a observat că bazele din calcar erau amplasate în gropi special săpate în stâncă şi că pentru fixarea lor s-a folosit lut amestecat cu sfărâmătură de micaşist”, se arăta în raportul campaniei de cercetare din 2018.

Ce se ştia despre templele din Sarmizegetusa Regia

În afara noii descoperiri, cercetările arheologice au dus la dezvelirea a şapte temple (două circulare, cinci patrulatere) în Sarmizegetusa Regia, pe două mari terase: a X-a, respectiv a XI-a. Templul mare rotund a fost cercetat sistematic în două etape, în intervalul 1921-1924 şi în campaniile 1950-1951. Celelalte şase temple au fost identificate şi dezvelite în anii 50 şi 60. Ele sunt Templul patrulater mic, Templul patrulater mare, Templul mic rotund, Templul mare de andezit de pe terasa a X-a, Templul mare de calcar şi Templul mic de calcar.

„Din structura templelor a rămas doar o mică parte, ele fiind distruse în cursul războaielor cu romanii. Totuşi, elementele arhitectonice care s-au păstrat vorbesc de la sine despre o arhitectură religioasă monumentală, unică în lumea dacică. Cele mai multe dintre temple erau prevăzute cu baze (plinte) din calcar sau din andezit care susţineau coloane din lemn. Templul mare de andezit de pe terasa a X-a urma să aibă coloane din piatră, dar conflictele de la începutul secolului al II-lea p. Chr. au împiedicat terminarea sa. Tamburii de coloană aferenţi lui au rămas răspândiţi în diverse puncte ale zonei sacre sau au fost folosiţi pentru extinderea fortificaţiei”, informează site-ul cetati-dacice.ro, portalul oficial al ansamblului arheologic, coordonat de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei.

Potrivit unor istorici, cel mai important ritual religios, sacrificiul, se desfăşura pe altarul de andezit de pe terasa a XI-a. „Soarele de andezit”, aşa cum a fost numit monumentul, a fost descoperit în 1958 şi dezvelit complet în campania din 1959.
Sursa: historia.ro

Macaron, fursecul care a colorat lumea

În ultimii ani, vitrinele cofetăriilor din lumea întreagă au fost asaltate de fursecurile mici și colorate pe care le cunoaștem sub denumirea de macarons. Asemănător cu pricomigdalele, cel mai cunoscut desert franțuzesc surprinde prin culoare, varietatea aromelor, un gust desăvârșit și o senzație delicată de „se topește-n gură”. Atenție, pot crea dependență! 

Macarons au o istorie lungă în spate – însă una fără arome și fără culori. Fursecurile pe bază de făină de migdale, ingredientul-cheie, au apărut în Europa în urmă cu multe veacuri – poate chiar încă din secolul al VIII-lea, când arabii au adus pe continent migdalele.

Strămoșul lor ar fi, se pare, un fursec simplu, preparat din făină de migdale, albușuri de ou și zahăr, pregătit în mod tradițional în Italia și adus pe meleagurile pariziene de patiserii Caterinei de Medici în 1533, atunci când aceasta s-a căsătorit cu viitorul Henric al II-lea al Franței. Denumirea provine din limba italiană, din același maccherone care a dat și numele macaroanelor (paste cu brânză), însemnând „aluat fin”. Fursecurile din migdale au pătruns în bucătăriile francezilor, dar au ajuns cunoscute abia în anii Revoluției, când două măicuțe, refugiindu-se la Nancy din pricina tulburărilor politice, au început să vândă aceste deserturi pentru a se întreține. Ele au devenit cunoscute drept les Soeurs Macarons(„surorile Macarons”).

Căpătând o oarecare faimă, fursecurile au ajuns și în cofetăriile chic din Paris, inclusiv în cea a domnului Louis-Ernest Ladurée. Astăzi, numele morarului devenit proprietar de brutărie și cofetărie este deja un simbol în lumea gastronomiei franceze și inseparabil de universul fursecurilor colorate. În cofetăria sa (deschisă încă din 1862), în anii ’30 ai secolului trecut, nepotul său a avut ideea de a lipi două fursecuri cu cremă ganache și de a le prepara cu diverse arome. Succesul a fost instantaneu, iar în prezent Ladurée este cel mai cunoscut brand de macarons din lume, având buticuri pe toate continentele.

Cine vrea să aducă magia Parisului în bucătăria de acasă trebuie să aibă doar puțin curaj – celebrele fursecuri nu se prepară atât de greu precum se spune. Rețeta de bază necesită făină de migdale (obținută din migdale fin măcinate) și albușuri bătute spumă laolaltă cu zahăr, ca în clasica bezea, la care se adaugă ingredientul care dă aroma și culoarea – acesta poate fi ciocolată, coajă de lămâie, lavandă, apă de trandafiri sau orice altceva doriți. Fursecurile se dau la cuptor – doar atât cât trebuie, cât să formeze așa-zisul „picioruș” care atestă că macaronul a fost făcut cum trebuie – după care, odată răciți, se lipesc cu umplutura dorită, care poate fi o cremă sau dulceață. La sfârșit, se savurează… fără cumpătare. Bon Appétit!

Sursa: historia.ro

Ce legătură are George Enescu cu Palatul Cantacuzino

Palatul Cantacuzino, una dintre cele mai impozante clădiri de patrimoniu de pe Calea Victoriei, supranumit şi Casa cu Lei, adăposteşte astăzi două instituţii de prestigiu – Muzeul „George Enescu” şi Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR). Povestea clădirii începe la începutul secolului XX şi, abia mai târziu, se intersectează cu istoria reputatului compozitor român George Enescu.

Într-o perioadă de expansiune urbanistică a Bucureştiului, Gheorghe Grigore Cantacuzino, desecendent al marii şi vechii familii a Cantacuzinilor şi unul dintre cei mai bogaţi români din acea vreme – motiv pentru care a fost numit „Nababul”, dorea să îşi etaleze toate aceste calităţi şi construieşte trei castele grandioase: la Zamora-Poiana Ţapului, la Floreşti şi pe Calea Victoriei, în Bucureşti. În 1901 îl angajează pe arhitectul Ion Berindei să realizeze planurile pentru castelul din Calea Victoriei, punând la dispoziţie 700.000 lei (în acea vreme, leul era la paritate cu francul francez). Cinci ani mai târziu, a avut loc o ceremonie de inaugurare a palatului, la care au participat 600 de invitaţi, printre care şi perechea princiară moştenitoare, Ferdinand şi Maria.

Din punct de vedere architectural, clădirea îmbină robusteţea stilului baroc cu fineţea stilului rococo, dar şi cu elemente art-nouveau. La intrare, doi lei întâmpină oaspeţii şi impun respect, deopotrivă, iar gardul cu grilaj, în stil Ludovic al XIV-lea, lasă trecătorul să îşi astâmpere parţial curiozitatea faţă de grandiosul edificiu. În interior, Palatul Cantacuzino este împodobit opulent şi în stiluri diverse, cu marmură albă şi verde, piele de Cordoba, onix, statuete din bronz, pereţi lambrisaţi, ceramică pictată, parchet american de stejar şi multe alte materiale preţioase. Piesele de mobilier se înscriu în aceeaşi tendinţă, completând ansamblul ambiental.

Palatul a fost puţin timp locuit. Trecut în custodia lui Mihail, fiul lui Grigore Cantacuzino, edificiul rămâne moştenire soţiei acestuia, Maruca, după ce, în 1928, în urma unui accident de maşină, Mihail moare. În 1937, Maruca se căsătoreşte cu George Enescu, marele compozitor şi muzician român. La acest moment, fiind greu de administrat, Palatul era deja închiriat Consiliului de Miniştri, aşa cum va rămâne pentru multă vreme. George Enescu şi Maruca au locuit în casa din spatele Palatului, pentru o scurtă vreme, înainte de a părăsi ţara, în 1946.

George Enescu moare în Franţa şi este îngropat în Père Laichaise. După moartea moartea marelui compozitor se înfiinţează Muzeul „George Enescu”, precum şi festivalul cu acelaşi nume. Aşadar, Muzeul „George Enescu” funcţionează în Palatul Cantacuzino din 1956,  precum şi Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor, Enescu fiind unul dintre iniţiatori şi preşedinte de onoare al instituţiei.

Muzeul intră în proprietatea statului român în 1967, lăsat prin testament de Maruca. Mai târziu, Nicolae Ceauşescu şi-a dorit clădirea, aşa că Uniunea a fost evacuată, iar patrimoniul muzeal a fost trecut în subordinea Muzeului de Artă. Cu toate acestea, statul român comunist nu a putut lua Palatul, deoarece testamentul stipula clar că donaţia era făcută pentru muzeu, care să se afle sub tutela Ministerului Culturii. După Revoluţia din 1989, Uniunea Compozitorilor a fost revenit în clădire, iar, ulterior, a fost reabilitat şi Muzeul „George Enescu” ca instituţie cu personalitate juridică.

Sursa: turismistoric.ro

Astronomii au descoperit cel mai rapid asteroid din Sistemul Solar

O echipă de cercetători coordonată de Scott Sheppard, om de știință la Institutul Carnegie de Știință din SUA, a descoperit cel mai rapid asteroid din Sistemul Solar.

Mica rocă spațială, cu un diametru de 1 kilometru și poreclită 2021 PH27, călătorește în jurul Soarelui în doar 113 de zile pământene. Aceasta este cea mai scurtă perioadă orbitală a unui obiect ceresc cunoscut, cu excepția lui Mercur, care înconjoară Soarele în doar 88 de zile, deși orbita sa eliptică trece la o distanță de 19,9 milioane de kilometri de Soare, în timp ce Mercur nu se apropie niciodată mai mult de 46 milioane de kilometri.

Descoperirea ar putea dezvălui mai multe informații despre nenumărații asteroizi din Sistemul Solar, de unde provin aceștia și dacă sunt alcătuiți din rocă solidă sau doar colecții de resturi instabile.

De unde ar fi provenit asteroidul extrem de rapid?

Având în vedere că 2021 PH27 se apropie atât de mult de Soare, suprafața sa ajunge la o temperatură de peste 480 grade Celsius, adică îndeajuns de mult încât să topească plumb.

Asteroidul este așteptat să se apropie tot mai mult de steaua noastră, iar în cele din urmă fi va fi absorbit de Soare sau va intra în coliziune cu Mercur sau Venus peste câteva milioane de ani.

Cercetătorii sugerează că asteroidul ar fi provenit din centura de asteroizi dintre Marte și Jupiter. Forțele gravitaționale de la planetele interioare l-au împins apoi înspre Soare odată cu trecerea timpului, scrie Futurism.

„Înțelegerea populației de asteroizi este importantă”

„Înțelegerea populației de asteroizi este importantă pentru a finaliza evidența asteroizilor aflați în apropiere de Terra, inclusiv unii dintre cei care ar putea lovi Pământul și nu pot fi descoperiți cu ușurință în timpul cercetărilor făcute pe timp de noapte, la mare depărtare de Soare”, a explicat Scott Sheppard, om de știință la Institutul Carnegie de Știință.

Momentan, 2021 PH27 se ascunde în spatele Soarelui, însă, la începutul anului viitor, cercetătorii speră să observe din nou asteroidul extrem de rapid. Noul asteroid a fost descoperit cu ajutorul telescopului Víctor M. Blanco din Chile.

Sursa: descopera.ro

Tradiții și obiceiuri în Județul Brașov

7 Ianuarie

Desfacerea cetelor de feciori (marcată prin Parada cetelor de feciori din Ţara Făgăraşului – Făgăraş).

24 ianuarie

Întâlnirea vecinătăţilor în satele din zona Rupea.

Lăsata Secului de Paşti

Roata în flăcări sau Strigarea peste sat se mai păstrează în Şinca Nouă

Fărşang – comunitatea maghiară din Apaţa, Ormeniş

Festivalul Clătitelor
Înainte de intrarea în Postul Paştilor, sătenii din comuna Prejmer organizează Festivalul Clătitelor.
Faschingul este o sărbătoare populară ce marchează trecerea de la iarnă la primavară. Tinerii se plimbă prin sat costumaţi în mire şi mireasă, preot, ţigani şi ţigănci, sperietori, mergând în fruntea unei căruţe în care se află soba pe care se pregătesc clătite. Cu această ocazie, întregul sat este invitat la balul mascat care se organizează în aceeaşi seară.

În ziua de Paști

Împuşcatul cocoşului – în ziua de Paşti, în localitatea Apaţa
Este un obicei tradiţional al comunităţii maghiare din Ţara Bârsei. Ceremonialul se desfăşoară în prima zi a Paştelui catolic, în comuna Apaţa. Se crede că originea obiceiului este legată de o legendă a locului, care spune că în secolul al XIV- lea, în timpul unei invazii tătăreşti, populaţia s-a retras în cetate. Invadatorii au pustiit localitatea, dar la retragere au auzit un cântec de cocoş, locuitorii refugiaţi fiind astfel descoperiţi. Cetatea a fost asediată, iar supravieţuitorii au hotărât drept pedeapsă împuşcarea cocoşului care i-a trădat. Astăzi, participanţii la acest obicei sunt copiii, scopul sărbătorii fiind iniţierea în ochirea şi tragerea la ţintă cu arbaleta (locul cocoşului viu fiind luat de cocoşul desenat). Sărbătoarea se încheie cu o masă şi o petrecere la Căminul Cultural.

A doua zi de Paşti

Plugarul, în satele din Ţara Făgăraşului

Duminica după Paşti

Sărbătoarea Junilor din Șcheii Braşovului
Este o tradiţie desfăşurată an de an în duminica după Sfintele Sărbători ale Paştelui, Duminica Tomii. Mai mult decât o manifestare folclorică, Sărbătoarea Junilor este un spectacol ce îmbină elemente de mit, ceremonial şi magie. Cele șapte cete de juni – Tinerii, Bătrânii, Curcanii, Dorobanţii, Braşovechenii, Roşiorii şi Albiorii, defilează călări pe străzile Brașovului într-o impresionantă paradă care atrage anual zeci de mii de turiști.

Rusalii

Sărbătoarea Rusaliilor la Feldioara
Sărbătoarea Mestecenilor la Cristian

24 iunie

Sărbătoarea Sânzienelor la Şirnea

29 iunie

Cununa la Buneşti
Kronenfest la Codlea

20 iulie

Sântilia la Săcele
Este o străveche sărbătoare a ciobanilor săceleni, legată odinioară de celebrarea zeului soarelui şi focului. Acest obicei are loc la mijlocul sezonului pastoral, în ziua de Sf. Ilie (20 iulie).
Astăzi, sărbătoarea se desfăşoară în locul cunoscut sub numele de Poiana Angelescu. Această nedeie pastorală era strâns legată de viaţa şi ocupaţia mocanilor săceleni care traversau cu turmele de oi teritorii întinse.
În decursul timpului, Sântilia a asimilat funcţii noi, în special cele legate de schimbul de produse şi de cunoaşterea tinerilor în vederea căsătoriilor.

August

Buzduganul la Drăguş

Nedeia Munţilor are loc la Fundata, la sfârşitul lunii august. Acest eveniment sărbătoreşte întoarcerea păstorilor din munţi, unde au avut grijă pe timpul verii de turmele de oi şi vaci. Aceştia aduc cu ei o mare cantitate de brânză pe care au preparat-o în munţi, iar fermierii sunt bucuroşi să facă schimb cu ei.

Septembrie

Răvăşitul oilor în satele din zona Bran şi Festivalul Naţional al Brânzei şi Pastramei

După ce şi-au petrecut întreaga vară în munţi, păstorii se întorc cu turmele în sat, unde are loc „răvăşitul oilor”. Deşi acest obicei a suferit nenumărate schimbări de-a lungul anilor, s-a păstrat esenţa lui, rămânând un ceremonial simbolic care marchează sfârşitul anului pastoral.

25 octombrie

Focul lui Sumedru în satele din zona Bran

Focul lui Sumedru este o sărbătoare care are loc în noaptea dintre 25 şi 26 octombrie în câteva sate din zona Branului. Cu rădăcini în epoca precreştină, sărbătoarea lui Sumedru constă în simularea morţii unei vechi divinităţi a naturii prin tăierea unui copac şi arderea lui, pentru a crea o reînviere în noaptea de 25 octombrie. Cenuşa, cărbunele fierbinte şi ce a mai rămas în urma rugului funerar sunt luate de către săteni şi folosite pentru fertilizarea grădinilor şi a livezilor.

6 decembrie

Constituirea Cetelor de feciori

25 decembrie

Ridicatul brazilor la Dumbrăviţa

Balul Călușarilor

Balul Călușarilor la Râșnov

Căluşarii reprezintă una din tradiţiile importante ale râşnovenilor, iar steagul cetei a fost moştenit de la Societatea de Lectură Română, fondată în 1896. Cel mai important eveniment al ansamblului, Balul Căluşarilor, are loc, de regulă, în a doua zi de Crăciun, când dansatorii se adună pentru a colinda şi a juca Sârba, Brâul, Fecioreasca sau Căluţul oltenesc, alături bineînţeles de tradiţionalul Dans al Căluşarilor.

Sursa: brasovtourism.app