DESTINAȚII DE VACANȚĂ : IAŞI

Dacă nu ai luat în calcul pană acum, orașele românești pot fi destinații pentru vacanță sau city break. Îți vom arăta în cele ce urmează, ce poți face într-un city break la Iasi. De ce ar trebui să incluzi pe listă, orașul celor șapte coline ?

Ce poţi să vizitezi?

Orașul Iași are foarte multe atracții turistice, iar dacă ești genul atras de cultură, atunci nu vei vrea să ratezi sub nicio formă Casa diaconului Ion Creangă din Iași, “Teiul lui Eminescu” sau Muzeul Mihai Eminescu. Trebuie sa vezi Teatrul Național Vasile Alecsandri care a fost prima clădire electrificată din Iași, Palatul Culturii, Universitatea Alexandru Ioan Cuza de pe dealul Copou și Biblioteca Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” – declarată în 2022 drept cea mai frumoasă din lume.

Esti genul care caută liniștea lăcașurilor de cult ? Și în acest caz, ai nimerit în locul cel mai potrivit; în Iași există peste 70 de biserici și mănăstiri, iar 30 dintre ele sunt declarate monumente istorice. Probabil că nu vei avea timp să le vizitezi pe toate, însă nu rata Catedrala Mitropolitană cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Catedrala romano-catolică “Sfânta Fecioară Maria”, Mănăstirea “Sfinții Trei Ierarhi”, Mănăstirea Golia sau Biserica Barboi.

Clătește-ți ochii în Parcul Copou și apoi cu câteva bijuterii naturale oferite de Grădina Botanică Anastasie Fătu, prima grădină botanică din România , unde ai să găsești aproape 800 de soiuri de trandafiri nobili și mii de specii de plante, ceea ce o face să fie inclusă în fruntea topurilor cu obiective turistice din Iași. Râpa galbenă sau Esplanada Elisabeta este o zonă cu diferență de nivel situată la poalele dealului Copou, fiind străbătut de numeroase izvoare subterane. Acesta constituia unul dintre locurile de intalnire dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle. 

Și nu uita că în zona pietonală – Bulevardul Ștefan cel Mare, vei găsi plăcinte poale-n brâu cum n-ai să mai întâlnești în altă parte, pârjoale moldovenești și tochitura moldovenească.

V-am sugerat doar câteva dintre cele peste 25 obiective turistice ale orașului.

Iașiul vă așteaptă !