Biorezonanța este o terapie alternativă recentă, ale cărei baze au fost puse la începutul anilor 1970 de medicul german Franz Morell. Biorezonanța s-a dezvoltat și a devenit extrem de populară, inclusiv în România. Astăzi numeroase cabinete și terapeuți oferă servicii de diagnostic și tratament prin biorezonanță, chiar dacă fundamentele și funcționarea acestei metode nu a fost demonstrată până acum.

Cu toate acestea pacienții sunt atrași de ideea unui diagnostic rapid, care nu necesită alte investigații medicale și de o rezolvare rapidă și facilă a problemelor de sănătate, fără să ia în calcul riscurile la care se expun.

Cum funcționează biorezonanța?

Biorezonanța este o terapie alternativă care propune atât o metodă de diagnostic, cât și de tratament, ambele bazate pe investigarea undelor electromagnetice pe care le emite organismul uman. La acestea se adaugă și recomandarea unei anumite diete alimentare, specifice afecțiunii identificate.

Teoria ce stă la baza acestei practici este cea a energiei: orice formă de materie emite energie, inclusiv organismul uman. Celulele afectate emit însă un tip diferit de energie și astfel se poate identifica prezența unei tulburări sau a unei afecțiuni. Faptul că intrăm în contact constant cu energia emisă de obiectele din jurul nostru ne provoacă dezechilibre energetice care se traduc prin afecțiunile de care suferim. Vindecarea din punctul de vedere al biorezonanței nu se poate face decât prin restabilirea echilibrului electromagnetic. (1), (2)

Terapeuții folosesc un aparat special, despre care se consideră că ar avea capacitatea de a înregistra,  măsura și modifica undele electromagnetice. Primul dispozitiv de acest gen, numit Mora, a fost creat de fondatorul biorezonanței,  F. Morell, de aceea biorezonanța mai este cunoscută și sub denumirea de „terapia Mora”. Acest aparat este și astăzi folosit, dar au fost dezvoltate și alte tipuri. (3)

Aceste dispozitive miraculoase pretind nu doar că ar putea face diferența între undele electromagnetice emise de celulele sănătoase și cele afectate, dar și că ar putea repara problema de sănătate printr-o modificare a acestora.

O ședință de biorezonanță durează în medie 20-30 de minute. Inițial se realizează o anamneză și o consultație clinică, apoi are loc diagnosticul bazat pe biorezonanță. Pacientul stă întins și i se atașează un electrod pe piele. El nu trebuie să poarte asupra sa obiecte cu potențial electro-magnetic (un stimulator cardiac sau telefon mobil) și nici să stea în preajma altor persoane, pentru a nu permite interferența câmpului lor electromagnetic cu al pacientului. Fiecare zonă și organ sunt analizate din punct de vedere electromagnetic, iar aparatul sesizează oscilațiile până la nivel molecular. (4)

Dispozitivul de diagnostic identifică undele sănătoase de cele patologice. Urmează apoi partea de tratament, care constă în reglarea undelor electromagnetice. Undele sunt preluate de aparat și sunt introduse din nou în organism astfel: cele sănătoase sunt amplificate, iar cele patologice sunt remediate, „convertite” în unde sănătoase, prin modificarea frecvenței și amplitudinii. În acest mod blocajele energetice sunt eliminate și organismul este stimulat să se auto-vindece. (5)

Argumente pro și contra

Argumente pro

• biorezonanța este o metodă non-invazivă de diagnostic și tratament
• poate fi utilizată pe o scală largă de pacienți (inclusiv copii și de bătrâni), excepție făcând femeile însărcinate sau persoanele care suferă de afecțiuni cardiace, pulmonare sau ale sistemului nervos
• biorezonanța este o metodă rapidă de diagnostic și tratament, care se realizează într-un interval relativ scurt de timp (4)

Argumente contra

• nu există susținere științifică în privința veridicității diagnosticului pus prin biorezonanță sau a tratamentului prin undele electromagnetice; deși sunt numeroase bolile, tulburările (chiar viciile)  despre care se prespune că biorezonanța le poate vindeca, în literatura științifică nu există dovezi în privința niciuneia
• biorezonanța nu are o explicație ștințifică nici pentru modul în care acționează la nivelul organismului; de exemplu, în cazul celulelor canceroase rolul pe care un aparat de biorezonanță l-ar avea este imposibil din punct de vedere fizic și chimic: celulele maligne suferă mutații la nivelul genelor, mutații care sunt de natură chimică; când gena p53 suferă și ea mutații, singura modalitate de a reda funcționalitatea celulelor ar fi de a crea în laborator altele și de al e injecta în tumoare; deocamdată acest proces nu a fost încă dezvoltat (6)
• biorezonanța susține că pe lângă diagnostic și tratament, poate identifica afecțiunile de care o persoană va suferi în viitor dacă nu înlătură cauzele nocive din prezent; această prevenție nu este însă o noutate exclusivă a biorezonanței – și medicina convențională a demonstrat implicarea anumitor factori în dezvoltarea ulterioară a anumitor afecțiuni, factori care dacă sunt ținuți sub control se poate evita dezvoltarea unor afecțiuni
• principalul scop al biorezonanței este de a impulsiona organismul să se vindece singur, însă este imposibil de demonstrat acest „ajutor” (1)
• susținătorii biorezonanței consideră că o serie de efecte ale modernizarea mediului în care trăim sunt direct responsabile de bolile de care suferim (radiațiile, telefoanele mobile, aditivii alimentari, aerul poluat etc. – toate acestea emit o energie electromagnetică negativă care ne afectează), această teorie exclude însă alți factori extrem de importanți care ne pot îmbolnăvi – visururile și bacteriile, de exemplu, au făcut victime cu mult înainte de era modernității (5)
• teoria din spatele biorezonanței se folosește de un limbaj pseudo-științific, care induce în eroare și care ascunde în spatele unor termeni tehnici pretențioși, dificil de înțeles pentru majoritatea pacienților, lipsa unor dovezi și afirmații presupuse a fi adevărate. În 2004 Edzard Ernst, cercetător în domeniul medicinei alternative, a făcut o analiză a limbajului utilizat în literatură pentru prezentarea biorezonanței și a ajuns la concluzia că în spatele unui vocabular aproape inaccesibil se ascund de fapt aspecte simple, dar care nu au niciun sens. (3)

Care sunt riscurile biorezonanței?

A apela la o metodă de diagnostic a cărei veridicitate nu este demonstrată este echivalentă cu amânarea unei consultații medicale, la care se adaugă riscurile unui diagnostic greșit și tratarea unei probleme care de fapt nu există, în timp ce adevărata afecțiune este neglijată.

Efectele pozitive ale biorezonanței nu sunt documentate cu studii clinice controlate, unica metodă care poate face diferența între o terapie care funcționează și una care doar pretinde acest lucru. În schimb singurele surse de așa-zise dovezi sunt cazurile individuale care aparent se rezolvă, dar care nu sunt investigate pentru depistarea altor variabile implicate care ar putea explica vindecarea (tulburarea se poate vindeca de la sine, uneori pacienții apelează la biorezonanță ca la o ultimă metodă, după ce în prealabil a urmat alte tratament care între timp să-și fi făcut efectul etc.). (1)

Biorezonanța merge foarte departe cu efectele benefice pe care susține că le are: au fost dezvoltate dispozitive de detectare și reglare a undelor electromagnetice care pretind că ar putea reduce și chiar elimina tumorile maligne. Un astfel de exemplu este cel lansat în 1998 în Mexic. Aparatul de biorezonanță respectiv era promovat ca fiind extrem de eficient în tratarea cancerului, având o rată de succes de 80% în eliminarea naturală a tumorilor. Deocamdată nu există niciun caz în care un bolnav să se fi vindecat de cancer ca urmare a tratamentului prin biorezonanță. (6)

Opțiunea de a apela la o formă de diagnostic sau tratament alternativ, cum este biorezonanța, este personală. Important este să avem în vedere riscurile la care ne expunem și să fim sceptici la orice ni se pare îndoielnic în practica respectivă. Documentarea prealabilă despre o terapie și o consultație medicală convențională, realizată de un medic de specialitate, ne pot fi de un real folos în a contracara eventualele efecte negative ale biorezonanței.