Din cele mai vechi timpuri, arhitectura a reprezentat o importantă formă a artei, atât cu scop estetic, cât și practic. Mai mult decât atât, diversitatea si evoluția construcțiilor arhitecturale ne ajută să ne descoperim trecutul, rădăcinile, istoria.
Încă din preistorie , omul a încercat să își transmită ideile, sentimentele, să își descrie lumea și să își prezinte ocupațiile zilnice. Aceste lucruri sunt sugerate de vechile picturi din peșteri, care descriau animale vânate sau simple peisaje naturale, ori diverse fenomene ale naturii. Schimbarea anotimpurilor, trecerea timpului și complexitatea naturii devin un mare mister pentru omul preistoric, care începe sa încerce să le înțeleagă.
Primele forme concrete ale arhitecturii apar însă în lumea antică. Marile construcții din această perioadă sunt închinate regilor, zeităților, iar măreția lor arată respectul și adorația oamenilor pentru aceștia. Egiptenii încep să își înființeze și să își stabilească locuințe pe valea Nilului, unde proiectează piramidele. Grecii încep să construiască faimoasele temple și palate, caracterizate de coloanele grecești. Aceștia, împreună cu romanii pun bazele unei forme arhitecturale care va influența mai târziu mai multe curente.
Următoarea epocă importantă în istoria omenirii este EVUL MEDIU. Această perioadă începe de la căderea Romei și se întinde până în 1500. Stilul arhitectural specific acestei epoci este Stilul Gotic. Acest stil este asociat cu catedralele, deoarece această epocă era stăpânită de sărăcie și boli, iar omul încerca să se apropie cât mai mult de Dumnezeu. Elementele definitorii acestui stil sunt bolta cu arc frânt, înfățișarea rigidă a sculpturilor și abundența detaliilor care alunga greutatea și verticalitatea clădirilor.
RENAȘTEREA, aduce o schimbare majoră în arhitectură. Clădirile erau mai călduroase, mai primitoare, mai simple și mai clare. Acest stil avea două tendințe: îmbinarea elementelor gotice cu ornamente și arabescuri și folosirea formelor de expresivitate ale antichității (revin coloanele, arcadele, formele rotunde).
STILUL BAROC ȘI ROCOCO sunt stilurile care caracterizează secolele XVII și XVIII. Specifice acestor stiluri sunt figurinele dinamice, obiecte, sculpturi sau picturi migăloase, lipsite de ambiguitate, ce impun bogăție. Clădirile aveau spații largi, coridoare, scări interioare și exterioare, încăperi dedicate fiecărei activități, (dormitoare , săli de bal, sală de masă, cameră de muzică, bibliotecă) toate decorate excesiv.
ROMANTISMUL ȘI ARHITECTURA SECOLULUI XIX. Arhitecții din această perioadă încearcă să elimine abundența detaliilor stilului Rococo , să readucă simplitatea și să promoveze naturalețea in aspectul ei rudimentar. Se descoperă noi materiale de construcție, spre exemplu marmura. Se construiesc acoperișuri și poduri suspendate cu mare deschidere.
ARHITECTURA MODERNĂ. Arhitecții moderni doresc să se îndepărteze de stilul tradițional să apeleze la abstract și să realizeze locuințe cu design simplu, fără decorațiuni.
Arhitectura oglindește așadar, atât mentalitatea popoarelor timpurii, rigiditatea Epocii Mijlocii, cât și bogăția și grandoarea modernismului. Operele arhitecturale reprezintă niște umbre, niște suveniruri lăsate de secolele trecute, care păstrează istoria, cultura și evoluția fiecărui popor.
Autor: Anastasia BOGHICI
