6 cele mai ciudate excursii și tururi ghidate din lume

Pentru unii, distracție în vacanță înseamnă să petreacă ore în șir pe o plajă. Pentru alții, să facă drumeții pe munte sau să danseze până dimineața pe muzica preferată.

Fiecare are propria idee despre divertisment și relaxare și, din fericire, există oferte potrivite pentru oricine. Chiar și pentru cei mai excentrici dintre noi.

De la catacombele morții din Paris, la traseul gropilor de gunoi și excursiile la cercurile (mai mult sau mai puțin extraterestre) din lanurile de cereale, iată câteva tururi ideale pentru cei care s-au săturat de turismul convențional.

1

Catacombele din Paris, o vizită în „Imperiul morții”

Catacombele din Paris
Foto: parisperfect.com

Un tur prin catacombele din Paris este, cu siguranță, o experiență de neuitat. Tunelurile există sub străzile capitalei Franței încă din secolul al XIII-lea.

Au fost formate în carierele de calcar săpate pentru construirea orașului. După ce rezerva de calcar s-a epuizat, tunelurile au fost părăsite și au rămas goale câteva sute de ani.

Apoi, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, au primit o nouă utilizare. Întrucât cimitirele erau supraaglomerate, catacombele au fost folosite pentru a adăposti oasele parizienilor.

Mai precis, șase milioane de schelete. Astăzi, tunelurile sinistre, „capitonate” cu oase, sunt vizitate zilnic de sute de amatori de senzații tari.

2

Turul Cartierului Roșu din Amsterdam

Cartierul Rosu
Foto: mynet.com

Cei lipsiți de prejudecăți vor savura, cel mai probabil, turul Cartierului Roșu din Amsterdam. Nu trebuie să insistăm prea mult asupra lucrurilor pe care le vei întâlni în timpul unui astfel de tur, deoarece toată lumea a auzit de aceste locuri.

Totuși, tururile ghidate ale Cartierului Roșu nu se rezumă doar la reputația orașului de loc al desfrâului, ci sunt și o incursiune în istoria locală.

3

Turul criminalului Charles Manson

Charles Manson, unul dintre cei mai cruzi criminali din istoria SUA, este celebru la nivel mondial. Pentru cei pasionați de partea întunecată a naturii umane, o companie din Los Angeles organizează un tur de trei ore, care îi familiarizează pe curioși cu crimele comise de Manson și grupul său de adepți.

Foto: Los Angeles Times

Ghizii le povestesc turiștilor despre moartea celebrei actrițe Sharon Tate (soția regizorului Roman Polanski), una dintre victimele „Familiei Manson”, oferind detalii macabre.

Turiștii vizitează toate locurile asociate cu uciderea lui Tate, timp în care află informații despre Charles Manson și membrii sectei pe care a fondat-o. Nu toată lumea este încântată de acest tur, însă experiența este interesantă pentru cei pasionați de macabru.

4

Turul cercurilor din lanuri

Cercuri din lanuri tur
Foto: thetravel.com

Cercurile care apar periodic în lanurile de grâu sau de porumb din întreaga lume sunt unul dintre subiectele preferate ale amatorilor de fenomene paranormale.

Vestea bună este că acești oameni pot vizita mai multe astfel de cercuri în cadrul unui tur organizat în Marea Britanie. Un astfel de tur durează aproape o săptămână.

Persoanele care au implantate stimulatoare cardiace sunt descurajate să participe, din cauza fenomenelor energetice stranii din zonele care vor fi vizitate.

5

Tururile subacvatice din Grand Baie, Mauritius

Mauritius
Foto: cellcode.us

Dacă îți place să înoți, tururile subacvatice din Mauritius sunt o experiență extraordinară (deși puțin ciudată, din cauza căștilor neobișnuite pe care trebuie să le porți cât timp stai sub apă).

Turul durează aproximativ 20 de minute, timp în care participanții înoată la mică adâncime, admirând peștii colorați. Turiștii sunt supravegheați în permanență de scufundători profesioniști.

Una dintre cele mai apreciate activități este hrănirea peștilor, care nu se sfiesc să se apropie de scufundători.

6

Turul gunoiului din Londra

Foto: lfpress.com

Da, există și așa ceva. În Londra se organizează tururi ale gunoiului. În cadrul lor, vizitatorii află tot ce se poate afla despre gunoiul din Londra. Spre exemplu, participanții află că, în trecut, excrementele de câine erau adunate de pe stradă și folosite la tăbăcirea pieilor.

De asemenea, turiștii iau pulsul orașului, pe măsură ce trec pe lângă gropi de gunoi și puncte de referință istorice, toate legate de sistemul modern de depozitare a deșeurilor din ziua de astăzi.

Sună ciudat, însă iată că pentru unii deșeurile sunt atât de interesante, încât fac excursii pe groapa de gunoi.

Sursa: incredibilia.ro